Apartamente de peste 100.000 de euro, vândute ca pâinea caldă!
Comparativ cu anii trecuți, apetitul pentru astfel de achiziții este vizibil mai ridicat.
În ultimii ani, programul Prima Casă s-a transformat în (probabil) cel mai uzitat de etalon de preț în materie de tranzacții cu locuințe. Majoritatea vânzătorilor (și dezvoltatorilor) se raportează acum, vrând-nevrând, la așa-zisul „prag” de 60.000 de euro – chiar și atunci când decid să-l depășească. Există însă un segment de piață distinct, pentru care această restricție de preț devine irelevantă.
Potrivit unei analize realizate de DTZ Echinox, în zona de nord a Bucureștiului urmează a fi livrate aproximativ 550 de apartamente premium până la finele anului viitor. Interesant este faptul că, din volumul total de unități aflate în construcție (având ca termen de livrare anul 2016 sau 2017), mai mult de 36% au fost deja contractate. Asta în condițiile în care prețurile de vânzare (fără TVA) practicate în această zonă variază între 1.800 de euro (în Aviației) și 3.500 de euro pe metru pătrat construit (în Primăverii). Majoritatea cumpărătorilor caută apartamente cu unul sau două dormitoare, cu suprafețe cuprinse între 100 și 120 de metri pătrați și prețuri de la 150.000 la 300.000 de euro, precizează reprezentanții companiei de consultanță.
Cererea crește, la fel și oferta
Comparativ cu anii precedenți, cererea pentru apartamente premium este mai mare, relevă studiul citat. Dincolo de ponderea ridicată a achizițiilor din faza de proiect, o dovadă în plus a creșterii cererii este dată de disponibilitatea scăzută a apartamentelor în cadrul ansamblurilor livrate în 2014-2015 – dintre acestea, doar 30% mai erau la vânzare la sfârșitul anului trecut. „Din moment ce partea de nord a orașului devine o importantă destinație pentru birouri, cererea pentru apartamente premium vine, în principal, din partea persoanelor cu venituri ridicate, pentru care o locuință în această zonă din București a devenit o necesitate”, explică autorii analizei.
Față de perioada 2014-2015, când în zona de nord au fost finalizate circa 200 de unități locative, stocul locativ aflat în construcție la ora actuală marchează un avans semnificativ, de 175%. Cele mai active cartiere la acest capitol sunt Herăstrău, Aviației și Floreasca. La polul opus se situează Dorobanți, Aviatorilor și Kiseleff, cu o pondere de doar 9% din stocul total programat pentru livrare în perioada următoare. „În aceste zone disponibilitatea terenurilor este destul de limitată, iar un număr considerabil de clădiri sunt încadrate la categoria «monument istoric»”, motivează oficialii DTZ.
Prețuri mari, dar suprafețe mai mici
Un fapt interesant identificat de autorii studiului este tendința dezvoltatorilor din zona de nord de a reduce suprafețele locuințelor. Astfel, dacă în 2014-2015 apartamentele cu două dormitoare variau, în medie, între 90 și 170 de metri pătrați construiți, în 2016-2017 acestea vor avea între 90 și 150 de metri pătrați construiți. În cazul locuințelor cu trei dormitoare, suprafața construită a fost de 150-300 de metri pătrați construiți în ultimii doi ani, dar acum se situează între 120 și 290 de metri pătrați. Din cele 550 de apartamente aflate în construcție, majoritatea (mai mult de 60%) au două sau trei dormitoare.
sursa: imobiliare.ro