Avem constructor pentru largirea Pasajului Popa Sapca. Licitatia tot nu e gata

Licitația pentru lărgirea Pasajului Popa Șapcă este aproape gata. Avem o firmă câștigătoare, dar perioada de contestații încă nu s-a încheiat. Abia peste zece zile vom afla dacă pot începe lucrările în această primăvară, a anunțat, primarul Nicolae Robu.

Edilul Timișoarei a ținut să precizeze că „s-a finalizat licitația”, deși perioada de contestații după licitația electronică abia s-a deschis. Robu se teme totuși să nu i se pună bețe în roate și la această lucrare, după ce alte două licitații au fost contestate în ultimele clipe: cea pentru lărgirea Pasajului Jiul și cea pentru amenajarea străzii Chimiștilor.tion_400

„La Popa Șapcă s-a finalizat licitația, raportul procedurii este întocmit, cu toate avizele, inclusiv din partea experților, din partea observatorilor Finanțelor Publice, începe perioada de 10 zile în care pot fi depuse contestații. Ceea ce îmi doresc este să nu se mai întâmple mizeria care s-a mai întâmplat la Jiul și la alte licitații cu boicotul la adresa Timișoarei. Hai să vedem, că s-a spus că eu aș fi mulțumit că nu pot începe lucrările. Păi hai să le începem! Abia aștept să mergem pe teren, să predăm amplasamentul și să vedem cum se va lucra. Îmi asum o lucrare foarte foarte grea în pre-campanie și campanie electorală. Eu contez pe acea populație a Timișoarei care are inteligență, bun simț și respect pentru cei care fac ceva. Sunt majoritari în Timișoara cetățenii pozitivi, cei pe care eu m-am bazat în permanență și pe care îi respect total”, a declarat Nicolae Robu.

Pentru lărgirea Pasajului Popa Șapcă s-au înscris cinci firme. Câștigătoarea nu poate fi anunțată până când nu este încheiată perioada de contestații.

Practic, strada Popa Șapcă ar urma să aibă 14 metri pe partea carosabilă, mai exact patru benzi de circulație, câte două pe sens, de la Punctele Cardinale până la intersecția cu Cimitirul Eroilor, se arată în proiect, dar și piste de biciclete și trotuare moderne. Va fi lărgit atât pasajul Căilor Ferate, cât și Bd. Antenei.

Lucrarea a fost estimată la 44,2 milioane de lei, fără TVA, adică 12,3 milioane de euro, cu tot cu TVA. Prețul ar putea scădea însă, în funcție de oferta aleasă câștigătoare.

sursa: tion.ro