Companiile investesc mai mult in amenajari interioare. Vezi cele mai active domenii

In ultimele 18 luni, companiile au inceput sa investeasca mai mult in mobilier nou si amenajari interioare, potrivit COS (Corporate Office Solutions), companie specializata in domeniu.
Companiile cele mai active pe acest segment fac parte in special din domenii precum software, call centere, companii de audit si consultanta, petrol, gaze, si telecomunicatii, potrivit COS. 
Incurajate de o piata imobiliara ce favorizeaza in continuare chiriasii, foarte multe companii mari au ales sa se mute in noi sedii centrale. De asemenea, noi companii au deschis in Romania sedii de tip call-center, centre de shared service sau dezvoltare de software, realizand ca aici gasesc forta de munca foarte bine calificata tehnic. 

amenajari_400
"Piata mobilierului a crescut in mod substantial in ultimul an si suntem increzatori ca aceasta crestere va continua in urmatorii 2 ani. Fie ca este vorba despre reamenajarea birourilor actuale sau proiecte noi, cererea de mobilier va continua sa creasca, nu numai in termeni cantitativi, ci si calitativ prin solutii de imbunatatire a comunicarii si productivitatii la birou", a declarat Christophe Weller, managing partner COS. 
Cei mai dificili ani pentru piata de mobilier au fost 2010 si 2011. Din cauza mediului economic nesigur, companiile au lasat pe plan secundar achizitia de mobilier nou. In acelasi timp, au existat foarte putine investitii in Romania. 
De la inceputul anului 2013, COS a fost implicat in proiecte precum: noul sediul central Generali in cladirea Charles de Gaulle, fabrica si birourile Plexus din Oradea, noul sediu central Acvatot din Iride Business Park, sucursalele Volksbank din toata tara, reamenajarea sediului Unilever din Bucharest Business & Technology Park, sediul central Exxon Mobile din Floreasca Business Park, sediul Lafarge din cladirea Charles de Gaulle, sediile centrale Ernst & Young, Cegeka si sediul Huawei din cladirea Bucharest Tower Center. 
COS activeaza de 15 ani pe piata. A fost lansat in 1997 ca singurul distribuitor autorizat al produselor grupului Steelcase, jucator mondial in industria mobilierului pentru birouri. COS a inregistrat in primele 6 luni ale anului un venit operational de 7,7 milioane de euro, o crestere cu 21% fata de aceeasi perioada din 2012. Cifra totala a comenzilor inregistrate a fost de 8,3 milioane de euro, cu 25% mai mult decat perioada corespunzatoare a anului trecut. 
Principalul concurent al COS pe piata amenajarilor de birouri din Romania este Bene.

 

   sursa: dailybusiness.ro